Comunicat de presă – stadiul proiectului
Progresul proiectului intitulat „Instalare supraveghere video în zona transfrontalieră RO-MD (Victoria-Sculeni)”
În cadrul ,,Programului Operațional Comun România- Republica Moldova 2014-2020”, Comuna Victoria – în calitate de lider beneficiar, alături de partenerii: Comuna Sculeni din Republica Moldova, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Republica Moldova și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, Iași, a finalizat implementarea proiectului cu titlul „Instalare supraveghere video în zona transfrontalieră RO-MD (Victoria-Sculeni)” Cod EMS-ENI 2SOFT/4.3/165.
Contractul de Grant în valoare totală de peste 326.181 EUR, a fost semnat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei – în calitate de Autoritate de Management la data de 16.04.2021 și a avut o perioadă totală de implementare de 30 de luni.
Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea siguranței și securității în zona de frontieră România-Moldova (punctul de frontieră Sculeni), în special în ceea ce privește circulația persoanelor, bunurilor și capitalurilor prin reducerea ratei criminalității la frontieră cu 5%, după 36 de luni de la implementarea proiectului. Obiectivele specifice ale proiectului se referă la: crearea unei rețele comune de cooperare, formată din cei patru parteneri din România și Republica Moldova, menită să contribuie la lupta împotriva criminalității de frontieră și a criminalității organizate, care se consolidează timp de 24 de luni și instalarea unui sistem comun de supraveghere video în zona de frontieră: Victoria (România) și Sculeni (Republica Moldova), timp de 24 de luni.
În cadrul proiectului au fost întreprinse următoarele acțiuni principale:
- Instalarea a câte unui sistem de supraveghere video compus din câte 50 de camere video și infrastructura necesară în comuna Victoria, cât și în Comuna Sculeni.
- Achiziționarea a 3 drone ce se află la dispoziția subdiviziunilor Poliției de Frontieră din România și Republica Moldova.
- Desfășurarea sesiunilor de informare și schimb de experiență pentru angajații subdiviziunilor Poliției de Frontieră din România și Republica Moldova.
- Creșterea gradului de conștientizare în rândul a 10.000 de persoane cu privire la acțiunile menite să îmbunătățească siguranța și securitatea în zona de frontieră pe parcursul implementării proiectului.
0 comentarii